Decembrie e luna cadourilor, nu? Poate da, poate nu. Totuși, am zis să fac un gest frumos pentru aniversarea zilei de naștere a unei mătuși (24 decembrie) dar și pentru bunicul meu, cel care m-a ajutat și încă mă ajută, cel care mi-a făcut toate presele din atelier, unelte fără de care mi-ar fi imposibil să realizez cărți. Ce poate fi mai frumos decât o carte de rugăciuni? De fapt, ce cadou să facă un legător de cărți? Musai CĂRȚI!
Acum două zile m-am gândit să fac un gest frumos pentru Biserica mea de suflet din Vaslui, loc în care de la vârsta de 11-12 ani am învățat credința, am asistat la slujbe și am fost de față la majoritatea Sfintelelor Taine. Pentru ceea ce sunt astăzi datorez foarte mult celor din această Biserică, preoți, dascăli și oameni.
Știam că a lega o carte în piele e lucru greu iar cum ar zice mentorul meu ”înveți legătoria de la 0”. Una e să lucrezi în piele ecologică (deși nici cu aia nu e foarte ușor) și mult mai greu cu piele veritabilă. Desigur, bucuria de a lucra cu PV e mare, mult mai mare decât atunci când lucrezi cu alte materiale bune. E ultima redută cum s-ar zice. Abia când ajungi să lucrezi și cu PV te poți numi cu adevărat legător de carte.
Trăim într-o societate consumeristă și cu cât admitem mai rapid acest fapt cu atât e mai bine. Cine își mai duce astăzi pantofii la reparat? Cine își mai face hainele la croitor? Cine își mai repară un lucru sau un aparat care s-a defectat? Cât de mult apreciem un lucru făcut de mână și cu răspundere în detrimentul celor făcute prin zona Chinei și nu numai, sau mai rău, pe vapor? Mai știm astăzi să apreciem calitatea iar când achiziționăm un lucru să gândim exhaustiv? Are mama o vorbă ”suntem prea săraci ca să dăm banii pe lucruri de slabă calitate”. Sună ciudat, este? Totuși, așa e. Dacă nu ai mii de euro ca să arunci pe diverse și ești un om simplu cu un salar mediu, trebuie să aduni și să îți cumperi ceva de calitate care să te țină cât mai mult.
Materialele folosite la copertarea cărților sunt diverse. Cel mai cunoscut material folosit este pielea veritabilă (PV). În mentalul colectiv cred că pielea veritabilă este răspunsul la întrebarea ”cu se copertează o carte?”. Desigur, costul lucrării unei cărți în PV este unul ridicat, poate chiar dublu unei cărți lucrate în piele ecologică. Dar acesta e un alt subiect pentru un alt articol.
În societatea contemporană este aproape imposibil să folosim termenul de legătorie de carte în domeniul legării cărților din tipografii, în sensul său primordial. Modalitățile de ”legare” a cărților s-a simplificat atât de mult încât s-a diminuat în primul rând calitatea, prețul iar cărțile post-moderne aș spune chiar că reprezintă un kitsch față de cărțile legate în adevăratul sens al cuvântului, asta dacă s-ar putea compara. Mă refer strict la calitatea legării și nu la conținutul cărților. Dacă mi s-ar permite o analogie, aș propune să comparăm o icoană pictată, la care pictorul a depus efort, rugăciune, poate și post, făcându-o după vechile legi ale picturii de icoane, cu un alt fel de icoană, litografia, practic o imagine printată și aplicată pe o bucată de lemn. Este evident că în ceea ce ține de conținut, de chip, amândouă sunt la fel de valoroase. Însă, în ceea ce ține de materialele folosite și tehnici, practic nici nu se pot compara. Cum ar spune un pictor, litografia pe lemn e un kitsch. Desigur, tot același pictor spune că aceste icoane nu au nici o valoare spirituală și practic nu sunt icoane. De aici nu mai suntem de acord. Desigur, poate pe viitor voi scrie și ceva despre acest subiect. Să revenim…