Achiziționare ghilotină marca Ideal

     Prima ghilotină a fost modelul Unitec YG858 (link, click) , format A3. A fost achiziționată acum trei ani tocmai din Marea Britania. De ce? Fiindcă ajungea mult mai ieftină, CU TRANSPORTUL INCLUS, dacă o luam de acolo și nu din România. 

     Am tăiat la ea foarte multe cărți, sute, și-a făcut treaba, dar în timp cerințele au început să fie mai mari, impunându-se astfel achiziționarea unei alte ghilotine. Având în vedere că legăm cărți de cult, ortodoxe, care sunt în general groase, alegerea cea mai bună era o ghilotină cu înălțimea de tăiere cât mai mare. Cea mai mare de pe piață, la un preț de care ne puteam ”atinge”, era de 8 cm. Totuși, prețul uneia noi era  de 6,500-7,000 lei. 

 

     Acum o lună, printre anunțurile domnului Adrian Ghețea de pe olx.ro, am găsit această ghilotină. Din nefericire, era promisă altcuiva. Am ales o altă ghilotină, Dahle, o firmă foarte bună și ea, dar care tăia doar 5.5cm. Era o alegere bună, dar nu una perfectă pentru noi. Îmi doream mult una care să taie de 8 cm. Între timp, persoana care a spus că achiziționează ghilotina marca Ideal a renunțat. Ba mai mult, a cerut și încă un cuțit de rezervă pentru ea. La final, lucrurile au fost minunate! Ne-am ales cu ghilotina de 8 cm, marca Ideal,  dar și cu un cuțit de rezervă ascuțit și gata de schimbat la nevoie!

     Detalii și dimensiuni ghilotină: 77.5c/72.5 cm, lungime cuțit 58cm, posibilitate tăiere pe lungim e 47cm, grosime/înălțime maximă a blocului de carte 8 cm, presare centrală, greutate aproximativ 80kg.

În general ghilotinele de pe piață taie doar 4 cm grosime/înălțime. Acoperă o bună parte din cărți. Dahle-ul de 5.5cm tăieri acoperea clar toate cărțile de cult noi, daaar cum nu legăm doar cărți de cult ci, mai avem pe undeva prin spatele rafturilor, cărți imprimate acum câțiva ani de peste 1000 de pagini, alegerea a fost una clară.

     Am urmărit foarte multe anunțuri cu ghilotine, dar am avut rețineri. În primul rând nu e un echipament pe care-l poți comanda online, îți vine prin curier și asta e. Nu! Abia dacă ar fi nouă și tot aș avea rețineri. Trebuie să te duci, să o verifici, să-i faci test și să te asiguri că merită fiecare bănuț și nu are defecte ascunse.

Îl știam doar din auzite pe domnul Adrian Ghețea, în principal prin intermediul blogului colegului de breaslă Mihai V. Am văzut presele realizate de dumnealui cât și modul în care a recondiționat multe echipamente. De 1-2 ani ani  îi urmăresc activitatea de pe olx.ro. Impresia mea a fost una foarte bună. Se vedea clar că echipamentele erau recondiționate profesional.

Pentru vorbele și recomandările bune, care s-au și confirmat de la prima discuție telefonică, am cumpărat de la dânsul această ghilotină fără nici o teamă sau reținere. Vă recomand tuturor echipamentele noi sau recondiționate de dumnealui. Face o treabă minunată!

Urmează o reamenajare a atelierului pentru a-i face loc minunatei ghilotine. cool

Leave a Reply