Trăim într-o societate consumeristă și cu cât admitem mai rapid acest fapt cu atât e mai bine. Cine își mai duce astăzi pantofii la reparat? Cine își mai face hainele la croitor? Cine își mai repară un lucru sau un aparat care s-a defectat? Cât de mult apreciem un lucru făcut de mână și cu răspundere în detrimentul celor făcute prin zona Chinei și nu numai, sau mai rău, pe vapor? Mai știm astăzi să apreciem calitatea iar când achiziționăm un lucru să gândim exhaustiv? Are mama o vorbă ”suntem prea săraci ca să dăm banii pe lucruri de slabă calitate”. Sună ciudat, este? Totuși, așa e. Dacă nu ai mii de euro ca să arunci pe diverse și ești un om simplu cu un salar mediu, trebuie să aduni și să îți cumperi ceva de calitate care să te țină cât mai mult.