Recondiționare molitfelnice și liturghiere

DSC09636 (1)

     Cele două molitfelnice despre care am scris zilele trecute, au făcut parte dintr-un set mai mare de cărți care mi-au fost aduse spre recondiționare. În total au fost 4 molitfelnice mici, 2 liturghiere și o Sfântă Evanghelie mică (ultima tipărită de editura IBMBOR) la copertat. Dacă spre deosebire de Sfânta Evanghelie legarea a fost relativ ușoară fiind o carte nouă și nu folosită, celelalte au intrat la recondiționare. Cotorul celor două liturghiere a trebuit curățat, blocul de carte tăiat așa cum a fost necesar și celor două molitfelnice.

     Problematice au fost cele două liturghiere căci mai fuseseră legate. Legătura, desigur, lăsa de dorit. Mult. Cotorul a fost încleiat cu prenadez în loc de clei siliconic, adeziv pe care suntem nevoiți să-l folosim atât timp cât cărțile tipărite și copertate de Tipografia Bisericii Ortodoxe folosește tot o formă de clei din acesta. Aracetul iese din discuție. Desigur, asta nu înseamnă că ar fi ceva rău. Acest tip de silicon/clei are proprietatea de a fi deosebit de flexibil, rezistent dar și ușor de aplicat și îndepărtat, mai ales dacă se dorește o viitoare copertare după zeci de ani. Când copertez o carte am și acest lucru în vedere. Nu mă gândesc că după ce voi coperta această carte, peste zeci de ani nu va trebui recopertată. Nu se știe peste 50, 100 de ani în mâna cui va ajunge la recondiționat…

DSC09141 (1)

     Când am desprins coperțile pentru a aplica contra-coperțile și am văzut ce încleiere a făcut legătorul, mi-am pus mâinile în cap. Pentru a NU depune un efort în plus, a aplicat noul tifon de cel vechi, lucru care nu se face. Totuși, după ce am văzut și cu ce l-a încleiat, m-am bucurat căci am putut îndepărta mult mai ușor prenadezul.

DSC09142 (1)

DSC09158 (1)

DSC09157 (1)

DSC09156 (1)

DSC09149 (1)

Așa arătau cele două cotoare înainte de a fi curățate. După îndepărtarea vechiului tifon și prenadez, arătau astfel:

DSC09153 (1)

DSC09151 (1)

DSC09162 (1)

DSC09161 (1)

DSC09160 (1)

DSC09159 (1)

DSC09166 (1)

DSC09164 (1)

Au urmat apoi tăierea canturilor molitfelnicilor mici care arătau astfel:

DSC09593 (1)

DSC09592 (1)

DSC09591 (1)

DSC09594 (1)

     Despre modul în care execut încleierea cărților voi scrie într-un nou articol.

     Pentru cele două liturghiere și Sfânta Evanghelie clientul a ales modelul Tradițional XVI. Tranșele celor două liturghiere au fost vopsite cu roșu în timp ce la cele ale Sf. Evanghelii cu auriu. La toate cărțile au fost aplicate către trei semne de carte tricolor și colțare argintii. 

Acestea fiind scrise și citite, puteți vizualiza în galeria de mai jos finalul.

 

Leave a Reply